Monday, September 20, 2010

42.195

Azi am inceput antrenamentele pentru unul din proiectele mele - sa termin un maraton intr-un timp rezonabil si fara pauze.  inarmat cu tehnica moderna, mi-am infrant lenea si am ajuns in parc. Se pare ca totusi mai am mult pana departe, iar prima alergare dupa multa vreme de inactivitate nu pot spune ca a fost un succes - 4 "liniute" de parc cu pauza la mijloc e destul de lame fata de conditia fizica care o aveam cand eram tanar. Anyway, inca nu m-am descurajat - after all, cel mai apropiat dintre vise e a la 42.195km distanta. sportypal si roclubmaraton sint de un real ajutor.

Friday, August 27, 2010

controversa monumentului de la adamclisi

Am primit pe e-mail un studiu interesant legat de originea monumentului de la adamclisi. Pentru o persoana ca mine, care crede in faptul ca in multe locuri istoria este interpretata si perpetuata pentru a deservi anumite interese, punctul de vedere de mai jos, exprimat de Virgiliu Oghina mi se pare ca ar trebui luat in considerare.

"Studiul de fata, Adamclisi - Monumentul Triumfal al Regelui Burebista, are menirea sa scoata la iveala unele greseli din trecut si sa elaboreze interpretari noi, care sa contribuie, pe de o parte, la indreptarea acelor greseli, ce dainuie de mult timp si in al doilea rând, sa puna in adevarata sa lumina cultura ai vrednicia poporului dac, al carui urmas direct este poporul român. Rezultatul cercetarilor a fost surprinzator. In loc de asemanari si similitudini cu alte monumente romane contemporane, am constatat deosebiri esentiale, pe baza carora am elaborat interpretari noi, ce par mai apropiate de adevar, fiind sprijinite pe dovezi certe si evidente. Concluziile cercetarilor noastre arata ca Monumentul de la Adamclisi nu este trofeul lui Traian, ca scenele de pe metope nu reprezinta luptele romanilor cu dacii din iarna anului 101-102 din Dobrogea, ci luptele dacilor cu o armata de invazie venita din Orientul Apropiat, lupta ce a avut loc intr-un sezon cald de vara. Descifrarea tainelor acestui monument necesita cunostinte aprofundate in domeniul culturii spirituale a popoarelor antice, deoarece pe Monumentul de la Adamclisi se afla simboluri ce reprezinta taine ceresti, cunoscute in antichitate numai de initiatii marilor temple.

Pentru aceasta, consider studiul de fata ca o varianta noua fata de tot ce s-a scris pâna acum, care vine sa imbogateasca fondul de cunostinte cu privire la acest monument ssi sa ofere o cale de cunoaatere a adevarului istoric din acea epoca. Monumentul de la Adamclisi este el in adevar trofeul lui Traian? Sunt multe dovezi contrare unei astfel de ipoteze. Iata câteva mai importante: Luptele lui Traian cu dacii in Dobrogea au avut loc in iarna anului 101-102, cu alte cuvinte in lunile decembrie, ianuarie si februarie. Sculpturile Monumentului nu arata nici o marturie de iarna, ci din contra, un sezon cald de vara. Sunt aratati luptatori goi pâna la brâu, desculti sau cu sandale, copaci infrunziti, stejari infrunziti cu ghinda ajunsa la maturitate, ce indica cu precizie lunile iulie si august ca data când a avut loc batalia. Din moment ce sculpturile de pe monument arata un sezon de vara al luptelor, se poate spune cu toata certitudinea, ca ele se refera la o alta batalie decât cea a lui Traian cu dacii din iarna anului 101-102. Izvoarele istorice spun ca dacii au fost ajutati in luptele contra romanilor din Dobrogea de o formatie de cavalerie sarmata.


Sculpturile de pe metope nu arata nici un adversar calare, nici un calaret sarmat, asa cum sunt ei reprezentati de reliefurile de pe Columna lui Traian, ce se refera la primul razboi cu dacii. Faptul ca pe Columna este reprezentata lupta cu cavaleria sarmata si ca pe Monumentul de la Adamclisi lipseate o astfel de reprezentare, desi Monumentul este cladit tocmai in regiunea unde au avut loc acele lupte, constituie inca o dovada certa ca metopele se refera la o alta batalie decât aceea a lui Traian din Dobrogea. In acest caz ramâne de lamurit cine sunt beligerantii si care este data acestor lupte. Calaretii de pe metope, presupusi romani de Gr. Tocilescu, sunt imbracati in camasi de zale din fier sau cu solzi din piele dura. Unii sunt cu capul descoperit (Metopele 1 ai 2) iar altii poarta coif metalic pe cap. Toti sunt inarmati cu sulita, sabie si scut (Metopele 3, 4, 5, 6 ai 7). Daca acestia ar fi in adevar calareti romani, ar trebui sa fie la fel imbracati si sa poarte aceleasi arme ca cei reprezentati pe reliefurile Columnei. Calaretii romani de pe columna au imbracaminte din pânza de in, sau cânepa, si pe deasupra poarta o tunica confectionata dintr-un material mai gros, ce pare a fi din piele supla, terminata pe solduri si la mâneci cu colturi in forma de dinti de fierastrau. Calaretii romani de pe columna se deosebesc in totul de cei de pe metope. Aceasta deosebire spune de la sine ca, luptatorii calareti de pe metope nu sunt romani, neavând nimic asemanator cu calaretii romani de pe Columna. O alta constatare care surprinde este ca luptatorii calareti de pe metope nu seamana nici cu calaretii daci reprezentati pe Columna.


Deosebirile constatate ne spun ca metopele reprezinta calareti dintr-o alta armata ai sigur din alt timp. Infanteristii, considerati pâna acum soldati romani, reprezentati pe metope, au o caracteristica comuna, aproape toti sunt imbracati in zale de fier ai inarmati unii cu sulita, sabie ai scut, altii cu pilum, sabie si scut, iar altii numai cu sabie si scut. Infanteristii zisi romani de pe metope nu au nimic comun cu infanteristii reprezentati pe Columna, care sunt imbracati in tunica scurta, de pânza sau de piele supla, terminata pe solduri si la mâneci cu colturi in forma de dinti de fierastrau. Invadatorii infatisati pe metope ca si prizonierii de pe metope si cei legati cu mâinile la spate de câte un copac, au aspect oriental, cu barba lunga si ascutita, unii cu barba lunga impletita in suvite subtiri dupa moda persana si asiriana antica. Pe cap poarta boneta impletita. Unii din ei poarta la boneta, in partea dreapta, un ciucure. Acest ciucure a fost confundat de cercetatorii care s-au ocupat de Monumentul de la Adamclisi, cu nodusul format din parul capului, purtat de unele triburi germanice si a provocat multe discutii contradictorii si fanteziste. Intre nodusul din par si ciucure exista o deosebire tipica. Nodusul este o legatura plata putin proeminenta, pe când ciucurele are forma aproape sferica. Ciucurele pe metopele 17, 20 dar mai cu seama pe metopa 23 este redat in relief pronuntat, ceea ce il face de neconfundat cu nodusul. La stabilirea tipului unei persoane este necesar sa se ia in considerare cât mai multe semnalmente caracteristice.


Germanii pe Columna sunt aratati ca aliati ai romanilor, deci ei nu pot figura in acelasi timp si ca adversari in tabara dacilor. Ei pe Columna sunt reprezentati cu capul descoperit, barba tunsa scurt si cu pantaloni din pânza neteda. Luptatorii adversari de pe metope poarta pe cap boneta crosetata cu un ciucure in partea dreapta, barba lunga si impletita in suvite subtiri, pantaloni crosetati cu dungi adânci, iar ca profil moral, total diferiti de cel al germanilor de pe Columna.Toate aceste deosebiri resping ideea ca luptatorii ce poarta un ciucure la boneta de pe metope ar fi de origine germana. Dar nu numai intre armate exista deosebiri esentiale, ci si in portul femeilor dace. Femeile dace reprezentate pe metopele 48 ai 49 sunt imbracate cu rochii lungi, ce lasa sa se vada numai laba piciorului descult, un fel de camasa dreapta, cu mânecile scurte si incretita la gât, ce amintesc de iile portului national al româncelor. Peste mijloc sunt incinse cu un cordon rasucit in forma de frânghie.


Au capul descoperit si parul adunat si prins la ceafa. Femeile dace reprezentate pe Columna poarta haine mai evoluate si cu un rafinament superior. Rochiile sunt lungi si cad in pliuri ample iar mânecile sunt lungi. Pe deasupra rochiei poarta un fel de sal prins in fata sub sâni, printr-o brosa, care cade in falduri largi peste coapse in jos catre spate pâna sub genunchi. Parul capului este legat cu o naframa la ceafa, in picioare poarta incaltaminte uaoara. Concluzia ce se poate formula din deosebirile imbracamintei femeilor dace, este ca Monumentul de la Adamclisi este mai vechi decât Columna, cu o epoca istorica, cu un numar de ani suficient de mare ca portul femeilor dace sa poata evolua de la forma Adamclisi la cea de pe Columna. Monumentul de la Adamclisi pare a fi de origine dacica


Un studiu al compozitiei Monumentului conduce la convingerea ca el ar fi opera unui initiat. Scriitorii antici sunt unanimi in a spune ca Marele Preot al dacilor cunostea tainele Cerului si ale Pamântului, cu alte cuvinte el era un initiat in stiintele spirituale. Semnele geometrice de pe Monument sunt simboluri, care in limba initiatilor reprezinta forte ceresti ajutatoare omului. Pentru restul oamenilor aceste semne nu au nici un inteles, pentru ca nu stiu ce reprezinta ele. Acest fapt ne face sa credem ca Marele Preot al dacilor ar fi fost singurul in stare sa conceapa compozitia Monumentului de la Adamclisi, pe motiv ca nimeni altul nu era in stare de o asemenea conceptie, in spatiul in care a fost construit. Pe metopa 8 sunt reprezentate in prim plan trei oi care merg spre dreapta, iar in planul doi, doi tapi, stând pe picioarele dinapoi, care se infrunta. Ce ne poate spune acest tablou? In conceptia popoarelor vechi, turma de oi simbolizeaza poporul, iar tapii ce se infrunta sunt fortele care cauta sa stapâneasca poporul:


In acest caz metopa 8 constituie o dovada certa ca Monumentul este o constructie dacica. In ipoteza contrarie ca ar fi o constructie romana, metopa 8 cu simbolul sau n-ar mai avea nici un rost si ea ar fi trebuit, in mod logic, sa lipseasca din compozitia Monumentului. Existenta ei dovedeste asadar, cauzele bataliei si motiveaza importanta victoriei repurtata de daci asupra invadatorilor. Ea justifica construirea Monumentului de la Adamclisi, ca simbol al salvarii poporului dac. Semnele geometrice de pe parapetul crenelat de pe placile de piatra care separa sculpturile prizonierilor, nu fac parte dintr-un alfabet vechi oriental necunoscut, dupa cum a spus C. W. Wutzer, ai nici nu sunt simple elemente de ornamentatie, ci sunt simboluri, care dupa credinta poporului dac reprezinta fortele cerului, care i-au ajutat pe daci sa-i invinga pe dusmani. Prezenta acestor semne pe Monumentul de la Adamclisi este o dovada certa in plus, ca autorul Monumentului nu poate fi decât Marele preot Deceneu si regele Burebista, care cunosteau tainele cerului, dupa cum atesta izvoarele istorice vechi. Fresca crenelurilor cu prizonieri incadrata de semnele geometrice s-ar putea traduce in vorbe astfel: Mica armata dacica a invins marea armata de invazie cu ajutorul cerului, iar pe dusmani i-a dat legati in mâinile dacilor.


Scena de pe metopa 48 nu reprezinta un barbar si o barbara dupa cum a vazut Gr. Tocilescu, ci este un invadator care a rapit o femeie daca, pe care o duce dupa sine, tinând-o strâns de mâna. Daca privim mai atent figura femeii dace, constatam ca ea are o atitudine protestatara, indicând silirea vointei ei. Monumentul triumfal al regelui Burebista Corelarea datelor istorice cu constatarile facute asupra sculpturilor Monumentului, ne-a calauzit sa elaboram o noua interpretare si anume ca Monumentul de la Adamclisi este statuia regelui Burebista. In viziunea concluziilor stabilite in capitolele precedente, am ajuns la convingerea ca Monumentul de la Adamclisi a fost construit din porunca regelui Burebista, in urma victoriei repurtata impotriva unei mari armate de invazie venita din Orientul Apropiat. Invadatorii se pare ca au venit pe apa si ar fi debarcat in Dobrogea in regiunea porturilor Callatis si Sardes, actualmente Mangalia- Neptun-Costinesti.


De aici s-ar fi indreptat catre localitatea Sucidava, situata pe malul dobrogean al Dunarii, capitala unei uniuni tribale locale, cunoscuta ca resedinia a regelui Roles, ce domnea inainte de ocupatia romana. Armata dacilor a intâmpinat armata de invazie cam la doua treimi din drumul ce porneste de la Callatis spre Sucidava, la locul care se numeste astazi Adamclisi. Dupa toate probabilitatile, locul acesta a fost ales si impus de catre daci ca teatru al bataliei cu invadatorii, fiindca in acest loc se afla apa de baut, colinele invecinate par sa fi fost acoperite cu paduri de stejar, dupa cum se vede pe metopele 31 si 32 unde armata dacilor s-ar fi putut adaposti fara a fi vazuta de invadatori, iar locul din vale, strâmtat de paduri, nu permitea armatei invadatoare nici o desfasurare a fortelor sale si nici manevre tactice. Comandantii cazuti prizonieri, legati cu mâinile la spate de câte un copac impodobesc crenelurile Monumentului, iar pe conducatorul expeditiei l-a asezat la picioarele statuii regelui Burebista, de asemenea legat cu mâinile la spate, impreuna cu cele doua femei care-l insoteau in expeditia din Dacia.


Femeile n-au mâinile legate, ele au fost asezate pe soclul statuii cu mâinile libere, lânga stapânul lor captiv, dacii aratând si de data aceasta marea intelepciune umana. Capturarea intregii armate de invazie impreuna cu conducatorul ei nu este ceva exagerat. Ea aminteste de o alta intâmplare similara din sec. IV i.H., când Lisimah, regele Macedoniei, a pornit in fruntea unei armate de peste 100.000 oameni sa cucereasca Dacia si cum a patruns pe teritoriul Daciei, a cazut prizonier cu toata armata sa in mâinile dacilor. Dupa cultul mortilor la daci, trupurile celor cazuti in batalie, autohtoni si dusmani, au fost adunate si incinerate pe un mare rug, anume facut pe vârful unei coline dominate din apropierea locului in care s-a desfasurat batalia. Peste rugul cu cenusa luptatorilor s-a cladit marele Monument ce aminteste de tumulurile preistorice pelasgo-tracice. Sculpturile contin numeroase detalii specifice timpului in care a fost construit. Fiecare detaliu contine in sine un model determinat ai caracteristic. Intreaga decoratiune face parte dintr-un plan bine definit si cu intentia vadita de a transmite posteritatii documente de mare insemnatate din viata poporului dac.


Tipologia bazata pe putinele elemente publicate nu se poate aplica la Monumentul de la Adamclisi, pe motiv ca acesta este un exemplar unic in lume. El prezinta multe elemente originale necunoscute si necuprinse in materialele publicate. Daca vrem sa cunoastem evolutia unei idei in arta este necesar ca in toate cazurile sa se ia ca temen de referinta tipul cel mai vechi. Pentru acest aspect specific, Monumentul de la Adamclisi ne intereseaza in primul rând ca document istoric si etnografic si numai in al doilea rând ca opera de arta."

Monday, August 16, 2010

floare de cactus

Zilele trecute mi-a inflorit un cactus matur. Florea e intr-adeva superba:

IMG_9688IMG_9691

IMG_9692

IMG_9694

IMG_9695

IMG_9698

IMG_9701

Tuesday, August 10, 2010

Vintage software


Faceam azi curat prin birou si am dat peste o gramada de lucruri pe care unii le-ar considera "de colectie". Si pentru ca vineri a fost sysadmin day, am ales 2 obiecte pentru cunoscatori:


CD Internet Explorer



Licenta Win95

Friday, August 6, 2010

starcraft 2

Multe review-uri pe net. Eu l-am terminat si concluziile-s urmatoarele: exista un story destul de interesant, ca si gameplay seamana foarte mult cu warcraft III(banuiesc ca doar au schimbat unitatile si hartile).
Din pacate se joaca cam doar cu terranii, nu exista nici o misiune cu zergii, si abia vreo 5-6 cu protos.
Anyway - caut parteneri de jucat in retea :).

Thursday, July 22, 2010

70-236

I haz it. Examenul n-o fost atmcsaat de greu pe cat ma asteptam, ba chiar dimpotriva. Intrebari de bun simt si powershell la nivel mediu si doar specific exchange.
yes i know - i am good :)

Sunday, July 18, 2010

nunta ca o industrie

Cel mai important eveniment din viata lor! Cel mai dulce moment! Primul lor dans impreuna! fripturaaaa! etc. etc. Un marketing la inceput pentru o industrie in devenire. In loc ca nunta sa fie cu adevarat ceva frumos, incepe sa devina din ce in ce mai mult un fel de chef suportat pe bani grei de miri/dollaringsparinti/nasi.
Putini dintre copiii care sa casatoresc se gandesc ca fac nunta pentru ca sa scoata profit instantaneu, dar presiunea pentru un ROI cat mai mare din partea parintilor/rudelor e mare si de aceea se ajunge la 2-3 chefuri pentru o nunta.
Hotelurile/restaurantele-s si ele din ce in ce mai nesimtite. Tarife nesimtite, iti impun un numar minim de invitati(cat mai inghesuiti of course), servicii "incluse in pret", mancarea incepe sa aiba gust de mancare de mall, taxa/invitat pentru orice chestie etc. Ce mai, maximizarea profitului.
Desfasurarea actiunii - Copy/paste de la una la alta. Restaurantele impun cam tot, iar vorniceii parca ar avea toti acelasi profesori: acelasi glume, aceleasi pedepse, aceleasi everything - "momentul special" devine un moment "stock". La muzica la unele nunti chiar poti sa ghicesti ordinea melodiilor pentru ca playlistul sigur e acelasi.
Putine-s chestiile iesite din tipar care le pot impune niste copii care abia incep sa prinda curaj in viata(si ma-ndoiesc ca exista lipsa de idei). Conceptul de banda rulanta functioneaza. Eram ieri cu ralu la Napoca si ziceam "sheesh - astia daca au toate salile pline - au 5-6 nunti odata si peste 1000+ invitati", ce sa mai comentezi la meniuri sau ceva - automatizare frate, cred ca la bucatarie au linie tehnologica automatizata - manipulanti pentru ingrediente, ingineri pentru linia de productie si barmani pentru servire
Pacat - farmecul se duce, industria prospera.

Saturday, July 10, 2010

agro-transilvania - un mare fass?

Din cate am vazut azi asa mi s-o parut. vreo 10 dube in care se vand en-gros pepeni, cartofi, rosii, dovlecei, vinete si ardei iuti(altceva nu era nimic) mi se pare cam putin pentru cat tam tam se face pe seama "pietei en-gros a clujului si a transilvaniei". Preturile nu-s cu mult mai mici decat in piata din Mihai Viteazu, asa ca daca nu vreti sa cumparati de minim 100RON, nu se merita deranjul(mai ales ca de la drumul european pana la intrarea in agro sint vreo 200 de metri nasoli pentru masina).

Monday, June 7, 2010

wok'n roll

Un local interesant cu mancare multa si destul de sanatoasa. Un concept de impinge tava cool, dar nu fastfood - mai degraba semifastfood. Singurul minus major in acceptiunea mea a fost lipsa sortimentelor de bere. In rest decorat cu gust, curat, aerisit - numai bun daca ti-e foame dar nu ai pretentia la ceva foarte fancy.

Mancare: 8.5

Locatie: 7

Atmosfera:8

Servire:7

Preturi:9

Curatenie: 9.5

Monday, May 31, 2010

drivin' around in my shkoda

Sofer sau pieton, de azi trebuie sa fiti cu ochii in patru. Mi-am luat in sfarsit carnetul de sofer. Un instructor foarte bun(vi-l recomand cu caldura), un politist plictisit si ingaduitor ==> noul rege al  soselelor.

Sunday, May 30, 2010

un weekend plin de zen

...am avut saptamana trecuta. Multumesc credinciosilor pentru ziua libera de rusalii, nu de alta dar nu am fi putut vedea atatea intr-un weekend. Am pornit la drum sambata impreuna cu Ralu, Lia si Catalin sa cautam putina istorie. Mi-am adus aminte din nou de ce iubesc asa mult tara noastra. Daca am reusi sa o tinem atat de curata cum e in zona Costesti, probabil sentimentul ar fi share-uit de mult mai multi oameni.IMG_8922
Dupa o prima zi in care nu am reusit sa vizitam decat biserica din Bazna(cetatea de balta - inchis, biserica din Boian - bad timing, cramele Jidvei - pregatire deficitara), a doua zi am ajuns in "za zen zone" - Orastioara, trecand pe la Biertan, Valea Viilor si Seica Mica. Nu poti fi foarte impresionat de ruinele de la Costesi si "Sarmi" pentru ca nu prea mai e nimic. Poti in schimb sa simti ca  ca niste stramosi ca Dacii nu te fac de rusine. Zona are peisaje extraordinare si in acelasi timp e surprinzator de curata pentru un site turistic din Romania.
Am inchis excursia cu o vizita la castelul Corvinestilor - foarte frumos, iar dupa restaurare va fi si mai si.
Poze aici, aici si aici

Monday, May 24, 2010

o viziune despre viitorul nostru

Puteti vedea in clip ideile unui teoretician despre o posibila viitoare societate. Ideile despre "decaying currency" si "gift society" sint extraordinare si probabil ar trebui sa insistam mai mult cand aplicam cele 2 principii(la nivel micro deocamdata) in viata de zi cu zi.

Charles Eisenstein from StormCloud Media on Vimeo.

Sunday, May 16, 2010

statistici sociale

Divizia de statistici a ONU are una din cele mai bine puse la punct baze de date despre tot ceea ce inseamna statistici sociale(populatie, idecsi de saracie, GDP/capita, etc). Time-span-ul este in multe locuri de peste 100 de ani. Pagina lor aici .

Monday, March 8, 2010

Filme despre ce bagi in tine

In ultimele zile am vazut doua filme destul de dure despre o chestie foarte intima - mancarea. Nasoala treaba faza cu MGO, corporatii si toate alea, dar important e ca INCA ai e ales si se mai poate schimba ceva. Cu putina atitudine si atentie de la fiecare, se pot schimba multe lucruri. After all - fiecare alege ce mancare-si pune-n farfurie. Filmele:
-The world according to monsanto
-Food, Inc
Filmele se gasesc pe torente - enjoy!

Sunday, March 7, 2010

Putina arta

Din ciclul primeste-priveste-shareuieste:

Wednesday, February 24, 2010

Si se zice ca romanii discrimineaza minoritatile

Pierzand vremea pe net, am gasit un site despre romanii din jurul granitei.
Am citit post-ul despre romanii din Serbia si chiar am ramas mut - intre 500.000 si 1.000.000 de romani de care statului nostru drag i se rupe.
Bine ca avem relatii bune cu ei si ii ajutam cand vine vorba de razboaie sau independenta regiunilor.
Halal conducatori avem!

Saturday, February 20, 2010

100 de ani de viata

E target-ul care-l am eu. Mancarea e un element esential in toata ecuatia. Jamie o zice cel mai bine:

Monday, February 15, 2010